Limitare a cercului de utilizatori

Evitaţi riscurile pentru copii şi persoanele cu handicap.

Acest aparat poate fi folosit de copii cu vârsta de peste 8 ani şi de persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mintale reduse sau fără experienţă şi/sau cunoştinţe numai dacă sunt supravegheaţi sau au fost instruiţi referitor la utilizarea în siguranţă a aparatului şi au înţeles pericolele care rezultă din aceasta.

Copiii nu trebuie lăsaţi să se joace cu aparatul.

Curăţarea şi întreţinerea realizată de către utilizator nu trebuie făcută de copii, în afară de cazul în care ei au vârsta de 15 ani şi mai mari şi sunt supravegheaţi.

Copiii mai mici de 8 ani trebuie ţinuţi la distanţă de aparat şi de cablul de alimentare electrică al acestuia.