Cuptor cu microunde

CITIŢI CU ATENŢIE INFORMAŢIILE MPORTANTE PRIVIND SIGURANŢA ŞI PĂSTRAŢI-LE ÎN VEDEREA CONSULTĂRII ULTERIOARE
Alte utilizări ale aparatului decât cea prevăzută sunt periculoase şi pot provoca pagube. De exemplu papucii de casă, pernele medicinale cu cereale încălzite se mai pot aprinde şi după câteva ore.
Alimentele, ambalajele şi recipientele în care se află acestea se pot aprinde.
Uleiul alimentar se poate aprinde.
Lichidele sau alte alimente aflate în recipiente închise etanş pot exploda cu uşurinţă.
Alimentele cu coajă sau pieliţă dură pot plesni exploziv în timpul, sau chiar după încălzire.
Căldura nu se distribuie uniform în mâncarea pentru bebeluşi.
Alimentele încălzite emit căldură. Vesela se poate înfierbânta foarte puternic.
În cazul alimentelor închise într-un ambalaj etanş, ambalajul poate crăpa.
În timpul utilizării, părţile accesibile devin fierbinţi.
În timpul funcţionării cuptorului cu microunde, funcţia de uscare la treptele cele mai ridicate aprinde automat o rezistenţă şi încălzeşte interiorul cuptorului.
Alte utilizări ale aparatului decât cea prevăzută sunt periculoase. De exemplu, supraîncălzirea papucilor, a pernelor umplute cu cereale sau boabe, a bureţilor, a lavetelor umede şi a altor articole similare duce la arsuri.
În cazul încălzirii lichidelor, este posibilă întârzierea fierberii. Aceasta înseamnă că se atinge temperatura de fierbere fără să se producă bulele tipice de vapori. Acţionaţi cu atenţie chiar şi în cazul unei mişcări mici a vasului. Lchidul fierbinte se poate revărsa brusc şi poate fi împroşcat.
Vesela neadecvată se poate sparge. Vesela din porţelan şi ceramică poate avea orificii fine în mânere şi capac. În spatele acestor orificii, există cavităţi. Umiditatea care pătrunde în cavităţi poate provoca spargerea veselei.
În cazul funcţionării cu microunde, vesela şi recipientele din metal sau vesela cu ornamente metalice pot genera scântei. Aparatul poate suferi deteriorări.
Aparatul funcţionează cu tensiune înaltă.
În cazul curăţării necorespunzătoare, suprafaţa aparatului poate suferi deteriorări, durata de viaţă a aparatului se poate reduce şi pot rezulta situaţii periculoase, de exemplu, ieşirea energiei produse de microunde.
Nu utilizaţi niciodată aparatul dacă uşa acestuia sau garnitura uşii este deteriorată. Este posibil ca energia produsă de microunde să iasă.
La aparatele fără carcasă este emisă energie produsă de microunde.