Prăjirea într-un vas
Când preparaţi alimente în vase, le puteţi scoate mai uşor din interiorul cuptorului şi servi direct în vasul respectiv. În cazul utilizării de vase acoperite, interiorul cuptorului rămâne mai curat.
- Folosiţi vase termorezistente, adecvate pentru cuptor.
- Verificaţi în prealabil dacă vasul încape în interiorul cuptorului.
- Aşezaţi vasul pe grătar.
- Cea mai adecvată este vesela din sticlă.
- După preparare, aşezaţi vasul fierbinte pe un suport uscat. Dacă suportul este umed sau rece, sticla se poate crăpa.
- Cratiţele lucioase din inox sau aluminiu se pot folosi numai dacă este necesar. Acestea reflectă căldura asemenea unei oglinzi. Alimentele se prepară mai încet şi se rumenesc mai puţin. Creşteţi corespunzător temperatura şi prelungiţi în mod adecvat durata de preparare.
- Respectaţi indicaţiile producătorului vasului pentru prăjire.